Echipamentele care îți transformă piscina într-una smart, fără miros de clor și sustenabilă

În cei 19 ani de experiență de când suntem pe piață, noi la HydroSpa am învățat că o piscină este în sine un poluant: unul dintre cei mai mari consumatori de energie și de substanțe chimice din natură. 

În 2022, misiunea noastră este să venim în întâmpinarea proprietarilor și operatorilor de piscine publice și private cu echipamente și sfaturi care să ajute la transformarea piscinelor într-unele mai sustenabile, mai sănătoase și mai ușor de operat și întreținut. Unul din brandurile pe care ne bazăm în această misiune este Hayward Pool, singurul brand ale cărui produse respectă în totalitate standardele de energie și ecodesign impuse de Uniunea Europeană.

În acest ghid vom prezenta toate metodele și echipamentele necesare pentru ca piscinele din România să poată deveni moderne, smart, sănătoase, fără miros de clor, sănătoase și sustenabile. Iată în continuare care sunt echipamentele și dotările de care ai nevoie și brandul pe care ne bazăm în misiunea noastră.

7 echipamente Hayward Pool pentru o piscină sustenabilă

1. Electrolizatorul pentru apă sărată Hayward Pool scapă definitiv piscina de mirosul de clor

Unul din primele echipamente de care ai nevoie pentru a începe procesul de ecologizare a piscinei este un sistem ecologic de tratare a apei care să nu necesite adaos suplimentar de substanțe chimice pentru dezinfectare. 

O alternativă 100% naturală la tratarea apei cu clor o reprezintă tratarea apei prin electroliza cu sare. Acest proces se realizează cu ajutorul unui electrolizator care transformă sarea în clor natural, eliminând astfel substanțele chimice, riscul de alergii, dar și mirosul neplăcut „de clor”.

Un astfel de sistem ecologic dezvoltat de Hayward Pool asigură tratamentul complet natural al apei din piscină, prin electroliză. Aparatul se instalează pe circuitul hidraulic, iar cu ajutorul curentului de joasă tensiune care trece prin el, acesta descompune sarea în molecule de clor și sodiu. Apa este sterilizată în mod eficient, cu ajutorul agentului dezinfectant denumit hipoclorit de sodiu (clor natural), cu salinitate redusă. Procesul de electroliză este unul continuu, deoarece reziduurile se vor recristaliza sub acțiunea razelor UV, astfel că apa este dezinfectată constant. 

Astfel de sisteme sunt potrivite atât pentru piscinele publice, cât și pentru cele private, și reduc necesitatea de a adăuga cantități în plus de clor sau alți dezinfectanți chimici, permițând controlul total al apei din piscină. În plus, deși investiția inițială într-un astfel de sistem este mai mare, costurile se amortizează în timp datorită eliminării necesității de tratare cu substanțe chimice, astfel că economiile cu un astfel de sistem ajung până 50%. 

Electrolizatoare recomandate de Hydrospa:

Pe site-ul HydroSpa găsești mai multe tipuri de electrolizatoare din gama Hayward Pool. Contactează-ne pentru a afla care este tipul de electrolizator potrivit pentru piscina ta. 

2. Sistemul smart Hayward Pool te ajută să controlezi echipamentele piscinei și parametrii apei de la distanță

Sistemele smart, automate, pentru piscină au devenit echipamente esențiale pentru piscinele sustenabile datorită abilităților de integrare a tuturor echipamentelor și de eficientizare a costurilor. În plus, acestea sunt tot mai accesibile în ultimii ani, așa că dacă nu ai deja unul instalat, trebuie să iei în calcul în acest lucru. 

Pe lângă eficientizarea procesului de tratarea a apei, sistemele smart Hayward Pool te ajută să ții toți parametrii apei sub control și chiar te poate avertiza din timp dacă urmează să apară un dezechilibru astfel încât situația este mult mai ușor de remediat. 

Acestea elimină total din ecuație erorile umane și toți factorii de risc precum manipularea greșită a substanțelor chimice, iar într-un astfel de sistem poți integra toate echipamentele piscinei pentru mai mult control! De la sistemul de iluminat, la cel de încălzirea al piscinei, cu sistemele smart de la Hayward toate aceste setări vor fi doar la un click distanță. Sau, la o comandă vocală, deoarece cele mai noi modele pot fi controlate cu ajutorul Google assistant. 

Sisteme smart recomandate de Hydrospa:

  • Sistem Control Station permite controlul pompelor de dozare clor si pH sau a sistemelor de electroliza ON/OFF „clasice” care nu pot fi configurate cu senzori de citire a parametrilor apei. Are aceleași funcții și caracteristici ca Aquarite Plus, mai puțin celula de electroliză (nu produce nimic, doar controlează echipamentele conectate).

Sistem electroliza Aquarite Plus SV – este primul produs „smart”, în plus față de versiunea inferioară LT, acesta mai permite adăugarea următoarelor opțiuni și funcții: 

  • modul Wi-Fi (control la distanță, notificări, istoric parametri pentru 30 zile), 
  • modul temperatură, 
  • modul clor liber (măsoară clorul direct în ppm, prin urmare oferă o precizie sporită a producției de clor față de redox care este o aproximare ce poate fi influențată și de alți factori din piscină), 
  • modul HDMI pentru afișarea parametrilor apei pe un ecran (la recepție, spre exemplu), 
  • senzor de conductivitate (măsoară și controlează nivelul de sare din apa și cu ajutorul unei pompe de dozare poate introduce în apă saramura astfel încât să mențină conductivitatea la un nivel optim), 
  • controlează iluminatul piscinei precum și alte echipamente ce pot fi conectate la releele disponibile (cascade de apa, sisteme de hidromasaj, iluminat grădină), 
  • controlează pompele cu viteza variabilă selectând viteza in funcție de operația activă (backwash, filtrare, încălzire, etc)

3. Pompa Hayward Pool cu viteză variabilă pentru un consum cu până la 80% mai mic

Așa cum afirmă și Hayward Pool, pompele cu viteză fixă sunt al doilea cel mai mare consumator din locuințele oamenilor după sistemul de aer condiționat. Iar acest lucru se datorează, bineînțeles, faptului că funcționează constant la aceeași viteză și nu se pot adapta condițiilor pentru a reduce din consum. Soluția? Instalarea unei pompe cu viteză variabilă!

Spre deosebire de alte pompe disponibile pe piață, gama Hayward Pool este mai eficientă și oferă o mulțime de beneficii utilizatorilor. În plus, acestea sunt singurele care respectă în totalitate standardele și reglementările impuse de Uniunea Europeană

  • Consum redus de energie: studiile arată că în comparație cu o pompă cu viteză fixă, o pompă cu viteză variabilă consumă cu între 50 și 80% mai puțină energie. 
  • Sunt mai silențioase: viteze mai mici, mai puțin zgomot! Însă chiar și atunci când funcționează la viteză mare, pompele cu viteză mai mare sunt cu 25% mai silențioase, producând între 40 și 50 de decibeli, comparativ 60-70, cât produce o pompă standard. 
  • Flow optimizat: pompele cu viteză variabilă îți oferă mai multă flexibilitate pentru a găsi viteza potrivită pentru procesul de filtrare, curățare sau încălzire. În funcție de funcția de care ai nevoie, poți optimiza viteza pompei pentru a asigura eficiența.
  • Filtrare mai bună: apa este filtrată mai bine atunci când trece prin filtru la o viteză mai mică, deoarece materialul filtrant captează mai bine impuritățile. În același timp, acest lucru prelungește durata de viață a filtrului și a mediului filtrant, care se degradează mai rapid atunci când este supus constant unor presiuni mari. 
  • Sisteme de control avansat: cele mai multe pompe standard sunt controlate cu ajutorul unui buton ON/OFF care poate produce efectul numit „water hammer”, efect care poate duce la avarierea echipamentelor aflate după pompă. Pompele cu viteze variabile, pe de altă parte, au o pornire „soft”, care reglează progresiv debitul de apă până la viteza setată. În plus, acestea beneficiază de un sistem computerizat integrat cu ajutorul căruia poți seta pompa mai ușor, chiar de pe telefonul mobil. Aceste pompe sunt compatibile și cu sistemele automate, smart.

Pompe cu viteze variabile recomandate de HydroSpa:

4. Filtrul cu cartuș Hayward Pool asigură o filtrare a apei mai eficientă cu un consum mai mic

Filtrele cu cartuș sunt considerate a fi cele mai sustenabile filtre de piscină, datorită faptului că necesită cea mai mică cantitate de apă pentru a fi curățate. Filtrele cu nisip și cele cu D.E. trebuie spălate folosind funcția backwash sau spălare în contracurent, ce consumă cantități mari de apă. 

Filtrele cu cartuș din gama Hayward sunt cele mai calitative de pe piață. Acestea trebuie clătite de aproximativ două ori pe an, și deși nu sunt biodegradabile, acest lucru este pus în balanță de faptul că nu trebuie schimbate foarte des (o dată la 2-3 ani) și că nu necesită cantități mari de apă pentru a fi curățate. În plus, sunt eficiente și nu consumă multă energie

Filtre cu cartuș recomandate de HydroSpa:

5. Roboții de curățare Hayward Tiger Shark 2 și AquaVac nu lasă piscina să se înverzească peste noapte

Un robot automat de curățare este o alegere potrivită atât pentru piscinele comerciale, cât și pentru cele private, fiind un echipament foarte important pentru întreținerea piscinei pe tot parcursul anului. Curățând în mod constant piscina, te asiguri că aceasta nu se va înverzi peste noapte și astfel nu vei fi nevoit să aplici un tratament de clorinare șoc pentru a o limpezi. Un al doilea avantaj este reducerea frecvenței spălării filtrului, deoarece murdăria va fi reținută de filtrele proprii ale robotului.  

Roboții Hayward Pool din gama Tiger Shark 2 sunt prevăzuți cu cicluri prefigurate de curățare, care includ pereții, podeaua și linia apei. Aceștia aspiră și murdăria de pe fundul și pereții piscinei, pe care filtrul nu le curăță în profunzime, iar rolele PVA sunt potrivite pentru piscinele placate cu mozaic din sticlă, liner PVC sau gresie. În plus, aceștia pot fi configurați direct de pe telefonul mobil! 

Roboți de curățare recomandați de HydroSpa

6. Panourile solare cu tuburi vidate încălzesc piscina cu energie verde, regenerabilă

Încălzirea piscinei cu ajutorul energiei solare pare foarte atractivă: energia solară este gratis, astfel că după montare, costurile vor fi aproape inexistente. În plus, această metodă este 100% sustenabilă și eco-friendly, astfel că nu poluezi absolut deloc mediul înconjurător

Panourile solare Thermecro cu tuburi vidate transformă 92% din radiațiile solare care se reflectă în ele în apă caldă pentru piscina ta. Ele nu depind de temperaturile sau de vremea de afară, și nici de lumina directă a soarelui, funcționând în toate condițiile climatice, chiar și atunci când este înnorat. 

Deși sistemul tuburilor vidate este unul foarte eficient și revoluționar, aceste panouri solare nu pot fi eficiente iarna sau la temperaturi foarte scăzute, fiind recomandată folosirea lor ca sistem de încălzire secundar, alături de o pompă de căldură aer-apă sau un schimbător de căldură. 

Pe site-ul HydroSpa găsești mai multe tipuri de panouri solare: cu 16 tuburi, cu 32 de tuburi și cu 48 de tuburi. Contactează-ne pentru a afla care este modelul potrivit în funcție de dimensiunile piscinei tale.

7. Pompă de căldură Hayward Pool te ajută să-ți încălzești piscina, indiferent de vreme

Panourile solare sunt o variantă foarte bună și foarte sustenabilă de încălzire a piscinei, însă din păcate chiar și cele cu tuburi vidate care au o eficiență foarte mare, nu sunt potrivite pentru toate zonele climatice, iar pompele de căldură sunt a doua opțiune în materie de sustenabilitate. 

Deși sunt electrice, pompele de căldură aer-apă Hayward Pool consumă mult mai puțină energie decât un încălzitor electric sau un schimbător de căldură. Pompele de căldură nu produc singure căldură, ci folosesc electricitate pentru a prelua căldura din mediul exterior și a o distribui în apă și pot genera până la 5kW de căldură cu doar 1 kW de energie electrică. În plus, sunt eficiente, silențioase și foarte ușor de folosit, iar cele inverter pot avea un COP (factor de multiplicare) de 7, în funcție de specificul zilei respective (temperatura apei, temperatura aerului, umiditatea relativa și alți factori).  

Pompe de căldură recomandate de HydroSpa

7 sfaturi pentru a-ți transforma piscina într-una sustenabilă

Dacă ai bifat toate echipamentele necesare pentru ca piscina ta să devină mai sustenabilă, specialiștii HydroSpa îți detaliază în continuare câteva sfaturi suplimentare care te vor ajuta să alegi accesoriile necesare și îți vor ușura munca de întreținere. 

1. Folosește un sistem de acoperire pentru piscină, indiferent de anotimp

În special în zilele călduroase de vară, piscinele pierd constant cantități mari de apă din cauza procesului de evaporare. Și cum apa evaporată trebuie înlocuită și reîncălzită, acest lucru duce la un consum foarte mare atât de apă, cât și de substanțe pentru tratarea apei întrucât echilibrul apei va fi dat peste cap de introducerea unei cantități de apă proaspătă. 

Soluția? Folosește un sistem de acoperire al piscinei, indiferent de anotimp! În zilele călduroase de vară prelatele pentru piscină vor încetini sau chiar opri complet procesul de evaporare, iar piscina ta va fi mult mai curată deoarece va fi protejată de mizerie precum praf, frunze uscate și insecte. 

În plus, alegând un sistem de acoperire automat cu lamele PVC, acestea oferă siguranță maximă, atât pentru copii, cât și pentru animalele de companie. 

2. Alege un sistem de iluminat cu becuri LED

Nu este o noutate, becurile cu LED consumă cu 75% mai puțină energie decât un bec incandescent și sunt de 25 de ori mai rezistente. Atât pentru piscine, cât și pentru locuințe, acest sistem de iluminat reprezintă viitorul și sunt de departe cea mai sustenabilă variantă pentru o piscină eco. 

3. Curăță periodic filtrele

O altă metodă prin care să te asiguri că piscina ta este sustenabilă și nu consumă foarte multă energie este să menții mereu filtrele curate. Un filtru murdar sau îmbâcsit nu are aceeași eficiență ca unul curat, fapt ce determină pompa să lucreze mai mult și mai din greu, consumând mai mult curent și, desigur, nici agenții de curățare nu mai sunt la fel de eficienți. 

4. Nu goli complet piscina la sfârșitul sezonului

Singurul moment în care se recomandă golirea completă a piscinei este atunci când întâmpini o problemă cu algele negre care este atât de scăpată de sub control, încât până și experții îți recomandă acest lucru. 

Altfel, dacă te confrunți cu înverzirea piscinei peste noapte sau dacă doar te pregătești de iernarea piscinei, specialiștii HydroSpa recomandă respectarea unor pași simpli, care nu implică eliminarea totală a cantității de apă. 

Pe lângă riscurile de degradare a finisajelor pe timp de iarnă dacă piscina este golită complet, această operațiune nu este deloc prietenoasă cu mediul înconjurător, ducând la risipa anuală a unor cantități semnificative de apă. 

5. Instalează un paravan antivânt

În zonele în care rafalele de vânt sunt constante în intensitate, în special dacă piscina ta se află la munte sau la mare, instalarea unui paravan antivânt te poate ajuta să o protejezi. Vântul grăbește evaporarea apei, dar și răcește temperatura din piscină, astfel că sistemul de încălzire ajunge să lucreze mai mult, consumând mai multă energie. 

6. Repară la timp eventualele fisuri la sistemul de instalație

A doua cea mai comună cauză a pierderilor mari de apă (după procesul de evaporare) este constituită de pierderile sistemului. 

Aceste scurgeri trebuie urmărite și reparate la timp, deoarece pot cauza daune mari echipamentelor (pompelor, filtrelor) sau chiar finisajelor piscinei. 

7. Nu lăsa apa să se înverzească

Adoptă o atitudine proactivă în ceea ce privește întreținerea piscinei tale și nu lăsa apa să se înverzească. Acționează încă de la primele semne pentru a reduce la minim adaosul de substanțe chimice necesare curățării piscinei de alge. Folosește regulat roboți de curățare și ține mereu parametrii apei sub control pentru o apă curată și sănătoasă și o piscină eco-friendly!

Transformă-ți piscina într-una smart și sustenabilă, fără miros de clor cu ajutorul HydroSpa și a gamei Hayward Pool

Calitatea este una dintre cele mai importante valori ale companiei HydroSpa, calitate importantă atât pentru partenerii distribuitori, cât și pentru toți operatorii sau proprietarii de piscine, iar pentru Hayward este mereu foarte important să fie mereu cu un pas înaintea cerințelor consumatorilor. 

Așadar, începând din noiembrie 2020, ne bucurăm să vă anunțăm că HydroSpa a devenit distribuitorul oficial al brandului Hayward în România. 

Ne-am propus să vă aducem pe piață produse și echipamente pentru piscinele rezidențiale și comerciale de la brandurile Hayward, și brandurile create de ei Sugar-Valley și Kripsol. Toate aceste branduri și produse distribuite de Hayward Pool Europe SA vor fi disponibile pentru toți operatorii și proprietarii de piscine din România.  

Specialiștii HydroSpa îți stau mereu la dispoziție cu sfaturi și recomandări despre echipamentele și configurațiile potrivite pentru piscina ta de acasă. 

Ne poți contacta la 0726 229 186 sau pe adresa sales@hydrospa.ro 

Poți cumpăra produsele menționate în acest ghid din categoriile Acoperiri piscină, pompe de căldură, panouri solare, Roboți curățare, sisteme de iluminat pentru piscină, Pompe cu viteză variabilă, Filtre piscină, electrolizatoare pentru apă sărată

Add a Comment